TIM!D continuă
o poveste care crește din comunitate
Anul trecut un adolescent din public a ridicat mâna și ne-a întrebat cum poate cineva să meargă acasă, atunci când acasă este mereu furtună. Întrebarea aceea a rămas cu mine mult după ce festivalul TIM!D s-a încheiat, pentru că a deschis o lume întreagă de vulnerabilitate și adevăr, exact tipul de adevăr pentru care TIM!D există.
TIM!D, acronimul de la Terapie, Integrare, Muzică, Introspecție și Dans, a pornit dintr-o nevoie observată direct în comunitate. Oamenii aveau parte mai degrabă de o psihologie explicată decât de una trăită, iar festivalul a venit să acopere acest gol, cu un spațiu în care emoțiile și conversațiile capătă loc. Ideea a crescut treptat, de la o discuție despre ce fel de proiect s-ar potrivi orașului, la un program cu fir roșu terapeutic, apoi la un festival cu structură clară, invitați, ateliere și direcție comunitară. Primele conversații cu Florina Potîrniche, directoarea de atunci a Centrului Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, au pornit din dorința ei de a se defini în acel moment, iar din acest impuls s-a născut dorința ca oamenii, alături de ea, să aibă unde să se regăsească.
Prima ediție, în toamna trecută, la Vila Albatros, a adus împreună terapia și arta, sensibilitatea și mișcarea, reflecția și bucuria simplă de a fi, cu tema centrală a singurătății, aceea trăită în cuplu, în familie, în rolul de părinte, în comunitate sau în profesie, o singurătate purtată la plural și rămasă cel mai adesea nespusă. Elementele esențiale ale identității TIM!D au rămas atmosfera de siguranță, ritmul liniștit, întâlnirile reale între oameni, interesul pentru comunitatea locală și îmbinarea psihologiei cu educația și cultura. Energia publicului a fost curioasă, caldă, atentă, genul de context în care oamenii vin cu disponibilitatea de a asculta și de a se implica, iar festivalul poate fi considerat un succes atunci când oamenii pleacă acasă cu sentimentul apartenenței la o comunitate în care pot găsi ajutor de orice fel.
Sub cerul Buzăului, Conversații Psihologice la Muzeu și Trăim Cătinel sunt alte inițiative locale care arată același lucru dintr-un alt unghi: oamenii caută sens, apartenență și o respirație în ritmul vieții lor reale, iar aceste observații au influențat tonul și dinamica festivalului. TIM!D a rămas, pentru comunitate, lumea de acasă demult uitată, locul unde fiecare poate fi cine este, cu sentimentul unei reveniri la sinele colectiv, așezat departe de așteptări grandioase sau ritmuri comerciale.
Povestea din spate: Timid în Viitor
Ani buni am lucrat în cabinetul meu din Buzău și am văzut cum aproape fiecare psiholog din orice oraș face la fel, primește oameni între patru pereți, cu legătură restrânsă cu ceilalți specialiști din jur. Comunitatea aude de noi mai mult din vorbă în vorbă decât din contact direct, iar psihologii și psihiatrii din Buzău lucrează adesea pe drumuri paralele, fiecare cu pacienții lui, cu punți reale puține între ei.
Aproape de noi, la Săpoca, există deja un model care arată altfel, un loc unde specialiști din direcții diferite lucrează în echipă, pentru binele aceluiași om. M-am tot întrebat cum ar arăta ceva similar, construit dinspre comunitate, plecând din viața de zi cu zi a oamenilor din Buzău, dincolo de zidurile unui spital și de protocoalele impuse de sus. Așa a apărut ideea unui centru, un fel de Timid din Viitor, un loc unde vocile comunității se pot aduna și pot fi auzite, pentru a contura împreună sănătatea psiho-emoțională a Buzăului.
Dacă vrei să pui și tu o cărămidă la acest proiect, scrie-ne câteva gânduri despre ce îți dorești pentru tine sau pentru cei apropiați.
Ediția a doua
Anul acesta, festivalul TIM!D continuă cu a doua ediție, chiar în primul weekend din octombrie, iar eu, Florina și echipa CCAM creștem din nou acest vis organic, cu spații deschise fiecărei discipline care poate atinge binele psihic al orașului, exact pașii spre viitorul hub comunitar Timid.
Susține specialiștii, evenimentele, magazinele și ONG-urile Buzăului. Mai ales dacă îți permiți: cumpără cartea, plătește taxa, ia biletul, abonează-te. Nu cere invitații sau lucruri gratuite și nu presupune că vor acoperi alții costurile. Contribuția ta este o oportunitate pentru ca oamenii aceia să poată continua să facă ceea ce îți place ție să consumi și un umăr pus la crearea de legături comunitare.
Dacă vrei să vezi și alte proiecte la care lucrez:
carmen-neagu.ro – locul unde scriu articole și reflecții
terapiadegrup.ro – spațiul dedicat lucrului în grup
resursepsihologie.ro – materiale și instrumente pentru psiho-educație
noduman.ro – consultanță psihologică pentru organizații și instituții
corpulstie.ro - ABC-ul terapiei prin dans și mișcare



